☀♫✿Bun Venit Tuturor Vizitatorilor!♪☀♫


În Dumnezeu, în creativitate și vocea inimii, sunt sociabilă, răbdătoare, egoistă, gândire unică, calmă, romantică și Directă.Datorită faptului că sunt Directă, asta deranjează pe foarte multă lume și…ajung să mă înțeleg doar eu pe mine. În rest sunt o persoană obișnuită ce plâng…râd…sunt serioasă, independentă de situație. Oricum Sunt Eu! “De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steînhardt în Jurnalul Fericirii. Vă mulțumesc.

Iubim cu adevărat doar atunci când iubim fără motive.

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Niciodată mintea nu conduce; ea arată numai alternativele. Direcțiunea finală o hotărăște inima.

Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.

Există doua lucruri greu de realizat în viață: să crezi și să renunți.

E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te
lupți să o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.

Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te
să fii un om puternic!


Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă.

Știi ce cred eu? Pentru că plopii nu se pot apropia ca oamenii unii de alții, ei nu se pot prinde de mâini, ca noi, își trimit semne de iubire prin puful moale și cald, în felul acesta poate ca ei se cununa și nu se despart niciodată.





Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viața şi schimbă toate întrebările.


Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna.

Dacă oamenii sunt buni numai pentru că se tem de o pedeapsă și speră într-o răsplată, atunci chiar că suntem o adunătură jalnică.

marți, 26 aprilie 2016

*Gânduri......*

Când iubim totul e perfect , e sublim, e fascinant...e atrăgător și ne ţine legaţi prin sentimente, uneori de neânţeles. Puterea iubirii este mare şi duală, aş zice. Pe de-o parte te face fericit, iţi dă energie, te face să visezi, te ajută să vezi frumosul în toate, iţi dă elanul necesar să urci acest munte numit IUBIRE şi te face orb la toate asperitățile întâlnite în cale. Ca orice munte , însă, iubirea are şi coborâş, când cețurile încep să se împrăştie, când elanul scade, peisajul se lasă văzut mai bine, sentimentele se limpezesc, începi să vezi ce n-ai văzut la urcuş, inima nu mai bate atât de puternic şi ai timp să vezi toate amănuntele care ţi-au scăpat atunci când te grăbeai să ajungi pe culme. Când omul se află în momentele hotărâtoare ale vieţii, nu-l mai conduce raţiunea; ea arată doar alternativele. Direcţia finală o dă inima. Doar inima dă ghieș la urcuş şi tot ea plânge la coborâş...şi asta e valabil pentru ambii parteneri. Totul e să nu ne pierdem speranța şi cât putem să vedem frumosul în cei de lângă noi, deoarece în fiecare găsim ceva mister, ceva interesant, ceva de apreciat, ceva ce merită iubit. Sigur că omul e o fiinţă greu de mulţumit, o fiinţă ce caută mereu perfecţiunea. Nu o va găsi niciodată, dar asta nu-l împiedecă s-o caute. Si mereu, un dram foarte mic de speranță este suficient pentru reapariția IUBIRII. Totul e sa nu-ți pierzi SPERANȚA...

17.02.2013 12:58:25

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu