☀♫✿Bun Venit Tuturor Vizitatorilor!♪☀♫


În Dumnezeu, în creativitate și vocea inimii, sunt sociabilă, răbdătoare, egoistă, gândire unică, calmă, romantică și Directă.Datorită faptului că sunt Directă, asta deranjează pe foarte multă lume și…ajung să mă înțeleg doar eu pe mine. În rest sunt o persoană obișnuită ce plâng…râd…sunt serioasă, independentă de situație. Oricum Sunt Eu! “De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steînhardt în Jurnalul Fericirii. Vă mulțumesc.

Iubim cu adevărat doar atunci când iubim fără motive.

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Niciodată mintea nu conduce; ea arată numai alternativele. Direcțiunea finală o hotărăște inima.

Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.

Există doua lucruri greu de realizat în viață: să crezi și să renunți.

E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te
lupți să o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.

Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te
să fii un om puternic!


Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă.

Știi ce cred eu? Pentru că plopii nu se pot apropia ca oamenii unii de alții, ei nu se pot prinde de mâini, ca noi, își trimit semne de iubire prin puful moale și cald, în felul acesta poate ca ei se cununa și nu se despart niciodată.





Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viața şi schimbă toate întrebările.


Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna.

Dacă oamenii sunt buni numai pentru că se tem de o pedeapsă și speră într-o răsplată, atunci chiar că suntem o adunătură jalnică.

joi, 19 mai 2016

*Adevărata Dragoste*

O zi de iarnă frumoasă...ningea frumos și eu trebuia să merg pe teren. Înainte de plecare dau telefoane celor care știu că se pot deplasa la sediu unde lucrez. Un bătrânel îmi răspunde că puțin mai târziu va veni pentru a ridica ajutoarele ce i se cuvenea. Am așteptat bătrânul. A venit și în timp ce aștepta la rând i s-a făcut rău. I s-au dat pastile pentru tensiune...deoarece uitase să și le ia dimineața. După ce și-a revenit i-am spus că îl voi ajuta și voi merge personal cu el acasă. Mergând cu el spre casă l-am întrebat de ce, sau ce îl supărase de făcuse tensiune. Bătrânul a lăsat capul în pământ și mi-a spus ca mai are puțin și el trebuie să ia micul dejun cu soția. Bun i-am spus, doar câteva minute în plus conta... mai ales, soția nici nu știa cine este el de câțiva ani buni...deoarece suferea de alzheimer. Bătrânul mi-a spus...- ea nu mă cunoaște, dar o cunosc eu pe ea. Am amuțit...mi-au dat lacrimile. Dragostea adevărată asta este, nu cea fizica, dragostea... este ca să fi alături și la bine și la greu să acceptăm ce este, ce-a fost și ce încă nu s-a întâmplat.


Publicat
18.02.2013 22:45:03

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu