☀♫✿Bun Venit Tuturor Vizitatorilor!♪☀♫


În Dumnezeu, în creativitate și vocea inimii, sunt sociabilă, răbdătoare, egoistă, gândire unică, calmă, romantică și Directă.Datorită faptului că sunt Directă, asta deranjează pe foarte multă lume și…ajung să mă înțeleg doar eu pe mine. În rest sunt o persoană obișnuită ce plâng…râd…sunt serioasă, independentă de situație. Oricum Sunt Eu! “De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steînhardt în Jurnalul Fericirii. Vă mulțumesc.

Iubim cu adevărat doar atunci când iubim fără motive.

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Niciodată mintea nu conduce; ea arată numai alternativele. Direcțiunea finală o hotărăște inima.

Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.

Există doua lucruri greu de realizat în viață: să crezi și să renunți.

E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te
lupți să o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.

Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te
să fii un om puternic!


Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă.

Știi ce cred eu? Pentru că plopii nu se pot apropia ca oamenii unii de alții, ei nu se pot prinde de mâini, ca noi, își trimit semne de iubire prin puful moale și cald, în felul acesta poate ca ei se cununa și nu se despart niciodată.





Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viața şi schimbă toate întrebările.


Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna.

Dacă oamenii sunt buni numai pentru că se tem de o pedeapsă și speră într-o răsplată, atunci chiar că suntem o adunătură jalnică.

marți, 17 mai 2016

*Iubire Neîmpărtăşită-2008*

E seara...trecut de ora 22, iar eu mă uit pe fereastră spre cer, încerc să găsesc răspunsuri la o iubire ce nu o pot împărtăși...și nu găsesc deloc. Sufletul îmi tot repetă să împărtășesc iubirea, pentru că iubirea neîmpărtășită nu este iubire. Știu, e un sentiment care se va transforma în chin cândva, un sentiment destul de dureros, cu care nimeni nu se poate obișnui. Dar cum sa fac?, dacă nu se poate...sufletul mă îndeamnă, inima, probabil e centrul de greutate și mă reține să împărtășesc iubirea. Au trecut aproape 2 ani și poate v-or mai trece mulți fără ca el să știe c-a fost iubit de mine. De ce toate astea? Oare nu mi-ar fi mai bine dacă i-aș împărtăși iubirea?, nu...nu, pentru că nu știu ce îmi va răspunde și mai bine tac....și vorbesc singură de iubirea mea imaginară, de cum văd eu iubirea, de cum îmi doresc eu sa fie iubirea. În primul rând cred că inima este un ’’țap ispășitor’’ invocat de toți. Nu îmi place cum sună...’’îți dăruiesc inima’’!, cred ca egoiști spun asta. Eu mi-aș dărui sufletul celui pe care îl iubesc, m-aș dărui lui cu totul, să simt că trăiesc și pentru mine și pentru el. Îl iubesc fără un motiv anume și poate niciodată nu va ști și nu voi primi aceleași sentimente. Poate cineva crede că disper,...nu, nu disper deloc, știu că dragostea adevărată există pentru toată lumea și cum am așteptat până acum voi mai aștepta, merită. Criza în dragoste nu va fi niciodată, pentru că dragostea vine de nicăieri, din alte suflete, și sufletul este izvor nesecat de sentimente, de idealizare a unor lucruri deosebite. Eu cred că sufletul iubește, gândește, dragostea există în toate formele. Exemplu, putem rămâne fără nimic, dragostea va rămâne. Dragostea va rămâne acolo unde tu o pui și nimeni nu ți-o poate lua, deoarece nu există antidot. Eu cred că mai devreme sau mai târziu toți iubim cu adevărat măcar odată în viață și iubirea este o stare de bine, așa cum atunci când faci ceva bun ai o stare de bine și totuși iubirea nu se compară, iubirea cere respect, încredere, plăcere, comunicare...așa văd eu iubirea adevărată. Iubim și părinți, copii, însă iubirea de el (ea) diferă mult, foarte mult, deoarece este persoana cea mai specială din viața ta și poate așa s-a născut cuvântul iubire. Iubirea de părinți, frați, rude, iubiți, deci...iubirea diferă. Numai un om inteligent care a primit reproșuri cred că a, inventat acest cuvânt, dar nu și sentimentul în sine, pentru că asta face parte din noi. Ne naștem cu el și murim cu el...unde? în suflet, îl avem dintotdeauna. Depinde cu cine și cum îl cultivăm pentru a, avea o iubire complexa. Îmi place să cred că dragostea respiră, că o am în vene și mișună cu viteza incomensurabila.



Publicat

18.02.2013 22:47:12

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu