☀♫✿Bun Venit Tuturor Vizitatorilor!♪☀♫


În Dumnezeu, în creativitate și vocea inimii, sunt sociabilă, răbdătoare, egoistă, gândire unică, calmă, romantică și Directă.Datorită faptului că sunt Directă, asta deranjează pe foarte multă lume și…ajung să mă înțeleg doar eu pe mine. În rest sunt o persoană obișnuită ce plâng…râd…sunt serioasă, independentă de situație. Oricum Sunt Eu! “De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steînhardt în Jurnalul Fericirii. Vă mulțumesc.

Iubim cu adevărat doar atunci când iubim fără motive.

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Niciodată mintea nu conduce; ea arată numai alternativele. Direcțiunea finală o hotărăște inima.

Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.

Există doua lucruri greu de realizat în viață: să crezi și să renunți.

E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te
lupți să o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.

Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te
să fii un om puternic!


Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă.

Știi ce cred eu? Pentru că plopii nu se pot apropia ca oamenii unii de alții, ei nu se pot prinde de mâini, ca noi, își trimit semne de iubire prin puful moale și cald, în felul acesta poate ca ei se cununa și nu se despart niciodată.





Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viața şi schimbă toate întrebările.


Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna.

Dacă oamenii sunt buni numai pentru că se tem de o pedeapsă și speră într-o răsplată, atunci chiar că suntem o adunătură jalnică.

miercuri, 11 mai 2016

*Musai Să Investim*


De la naștere, cineva ne-a sădit credința în inimi și cu toate astea, noi oamenii…reușim să dizolvăm credința prin dezamăgiri sș eșecuri. Ne scufundăm în propriile temeri, trăim între ferestre opace, departe de cei aparent fericit. Iar într-o zi ne v-om trezi că nu ne-a mai rămas nici o fărâmă de suflet care să mai poată spera. Știu, pentru a crede trebuie să fii puțin absurd…te prefaci, ignori…te prefaci că e totul bine. Uneori repetăm aceleași greșeli așteptându-ne ca de această dată să fie diferit. Nu ai cum. Doar să fii prea naiv, orb și să adopți imposibilul, și cu toate astea fără credință toate-s deșarte. Ca să renunțăm…nu- i deloc ușor. Câți dintre noi nu ne purtăm neîmplinirile? Câți dintre noi nu ne dorim sufletul pereche? Câți dintre noi nu ne putem accepta vârsta? Însă nu putem renunța la parte din noi. Noi am fost făcuți pentru a accepta toate astea…așa cum sunt ele. Noi suntem singuri în măsură să descifrăm motivele…să găsim o explicație la tot ceea ce ni se întâmplă. În astfel de situații devenim ridicoli…însă când vrem să lipim chipuri sparte…visuri…să reînviem clipe din trecut...suntem penibili, însă avem nevoie să mergem mai departe pentru a ne convinge că n-a mai rămas nici o portiță. E musai să investim în tot ce mai avem viu, pentru a realiza că nu ne-am pierdut din nou. Știu, e dureros, nedrept, greu…însă e singura soluție…
Publicat

17.02.2013 16:15:28

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu