☀♫✿Bun Venit Tuturor Vizitatorilor!♪☀♫


În Dumnezeu, în creativitate și vocea inimii, sunt sociabilă, răbdătoare, egoistă, gândire unică, calmă, romantică și Directă.Datorită faptului că sunt Directă, asta deranjează pe foarte multă lume și…ajung să mă înțeleg doar eu pe mine. În rest sunt o persoană obișnuită ce plâng…râd…sunt serioasă, independentă de situație. Oricum Sunt Eu! “De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steînhardt în Jurnalul Fericirii. Vă mulțumesc.

Iubim cu adevărat doar atunci când iubim fără motive.

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Niciodată mintea nu conduce; ea arată numai alternativele. Direcțiunea finală o hotărăște inima.

Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.

Există doua lucruri greu de realizat în viață: să crezi și să renunți.

E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te
lupți să o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.

Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te
să fii un om puternic!


Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă.

Știi ce cred eu? Pentru că plopii nu se pot apropia ca oamenii unii de alții, ei nu se pot prinde de mâini, ca noi, își trimit semne de iubire prin puful moale și cald, în felul acesta poate ca ei se cununa și nu se despart niciodată.





Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viața şi schimbă toate întrebările.


Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna.

Dacă oamenii sunt buni numai pentru că se tem de o pedeapsă și speră într-o răsplată, atunci chiar că suntem o adunătură jalnică.

marți, 17 mai 2016

*Povești Colorate*

Fiecare ne scriem viața ca pe o poveste, o țesem cu ață colorată de multe ori și lăsăm cenușiul în sertare ascunse amintirii și sufletului nostru plăpând și mare în același timp. Desenăm finaluri fericite și ceruri albastre fără nori. Doar soarele și stelele îl îmbracă în straturi de fericire. Și e lumea noastră fericită… Dar ne lovim atât de des de deziluzii, de realități strâmbe și

povești cu finaluri neașteptat de triste. Era mai bine oare să privim realist totul? Sau acele momente de exaltare, de speranță ne-au dat tărie și încredere? Să îndrăznim să visam din nou sau să privim drept și fără iluzii? Eu aș zice că e frumos să visăm, că doar așa putem atrage împlinirea și viitorul pe care ni-l dorim. Dacă nu vine o dată, poate veni a doua oară, nu se știe niciodată. Îmi scriu povestea în cuvinte colorate, dulci și satinate, îmi visez iubirea cea mare cu ochii deschiși și o îmbrățișez în fiecare noapte…o aștept pentru că e acolo, undeva. De ce să zic “nu va veni”, când pot să mulțumesc că se apropie?



Publicat                                                  

19.02.2013 13:24:58

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu