☀♫✿Bun Venit Tuturor Vizitatorilor!♪☀♫


În Dumnezeu, în creativitate și vocea inimii, sunt sociabilă, răbdătoare, egoistă, gândire unică, calmă, romantică și Directă.Datorită faptului că sunt Directă, asta deranjează pe foarte multă lume și…ajung să mă înțeleg doar eu pe mine. În rest sunt o persoană obișnuită ce plâng…râd…sunt serioasă, independentă de situație. Oricum Sunt Eu! “De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steînhardt în Jurnalul Fericirii. Vă mulțumesc.

Iubim cu adevărat doar atunci când iubim fără motive.

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Niciodată mintea nu conduce; ea arată numai alternativele. Direcțiunea finală o hotărăște inima.

Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.

Există doua lucruri greu de realizat în viață: să crezi și să renunți.

E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te
lupți să o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.

Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te
să fii un om puternic!


Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă.

Știi ce cred eu? Pentru că plopii nu se pot apropia ca oamenii unii de alții, ei nu se pot prinde de mâini, ca noi, își trimit semne de iubire prin puful moale și cald, în felul acesta poate ca ei se cununa și nu se despart niciodată.





Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viața şi schimbă toate întrebările.


Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna.

Dacă oamenii sunt buni numai pentru că se tem de o pedeapsă și speră într-o răsplată, atunci chiar că suntem o adunătură jalnică.

joi, 26 mai 2016

*Scumpa Iubire A Sufletului Meu*

Buna dragul meu, scumpa iubire a sufletului meu, cu gândul la tine îmi imaginez că ești lângă mine, iar eu mă topesc de dragul tău. Acum scriu cu gândul doar la tine...; mi-e dor...mi-e foarte dor iubirea mea. Nu mi-am dorit niciodată mai mult decât ți-ai dorit și tu, ...acum...îmi duc mâna la inimă și te strig în tăcere:, știu...mă auzi...simt asta și văd cum și tu suferi ca și mine. Acum aud cuvintele tale de iubire și dor ce îmi fac inima să pulseze și simt că nu-mi încap în piele de fericire. Au fost și suspine, lacrimi, însă cuvintele tale de iubire a făcut să treacă tot răul din trecut, iar eu voi avea grijă de iubirea noastră ca nu cumva să se ofilească vreodată. Abia aștept să mă strângi din nou la pieptul tău...îmbrăcându-mi ființa cu blândețea și privirea ta senină. Tu iubirea mea reprezinți pentru mine cel mai minunat lucru ce mi s-a întâmplat vreodată în viață, însă mai știu că anii nu așteaptă și ne răpesc multe...de aceea inima mea te iubește necondiționat, simte zi de zi dorul de tine și e răbdătoare pentru ziua când nu va mai fi nevoie să stea cu teama de trecere a timpului. Poate că într-o zi sufletele noastre se v-or așeza la locul lor și se v-or odihni așa cum și trebui. Însă...să lăsăm viitorul pentru ca eu nu vreau să gândesc acum mai mult decât îmi pot permite, important e prezentul, acest prezent în care noi doi suntem alături, uniți și ne iubim. Doamne ce bine mă simt în brațele tale...îmi dai energie...îmi dai viață...mă simt specială...poate că tu nu ai văzut asta în ochii mei, însă sufletul meu este o totală bucurie...fericire...Iubire, eu voi lăsa sufletul să-ți vorbească prin scris ceea ce port pentru tine, așa mă pot exprima mai bine...mai liber... Dă-mi brațele tale iubire...lasă-mă să îmi fac loc la pieptul tău...sărută-mă cu dulceața buzelor tale...lasă-mă să îmi aștern capul în dreptul inimii tale și să îi pot șopti cât de mult mi-ai lipsit. Te iubesc, te sărut și abia aștept sa ne vedem, cu mult respect și dragoste...iubirea mea dulce!
28 1 2013

Publicat


17.02.2013 17:18:19

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu