☀♫✿Bun Venit Tuturor Vizitatorilor!♪☀♫


În Dumnezeu, în creativitate și vocea inimii, sunt sociabilă, răbdătoare, egoistă, gândire unică, calmă, romantică și Directă.Datorită faptului că sunt Directă, asta deranjează pe foarte multă lume și…ajung să mă înțeleg doar eu pe mine. În rest sunt o persoană obișnuită ce plâng…râd…sunt serioasă, independentă de situație. Oricum Sunt Eu! “De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steînhardt în Jurnalul Fericirii. Vă mulțumesc.

Iubim cu adevărat doar atunci când iubim fără motive.

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Niciodată mintea nu conduce; ea arată numai alternativele. Direcțiunea finală o hotărăște inima.

Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.

Există doua lucruri greu de realizat în viață: să crezi și să renunți.

E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te
lupți să o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.

Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te
să fii un om puternic!


Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă.

Știi ce cred eu? Pentru că plopii nu se pot apropia ca oamenii unii de alții, ei nu se pot prinde de mâini, ca noi, își trimit semne de iubire prin puful moale și cald, în felul acesta poate ca ei se cununa și nu se despart niciodată.





Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viața şi schimbă toate întrebările.


Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna.

Dacă oamenii sunt buni numai pentru că se tem de o pedeapsă și speră într-o răsplată, atunci chiar că suntem o adunătură jalnică.

sâmbătă, 7 mai 2016

*Și De Ce I-ar Păsa Cuiva?... *

Cui îi pasă că te trezești dimineața cu teama unei noi zile? O nouă zi pentru lume dar nu și pentru tine...
Ai vrea să-ți acoperi capul cu plapuma, ca să nu ajungă nici puțină lumină la tine...Să dormi, și să dormi, atât ai vrea! Doar ca să nu simți...Să nu îți simți sufletul care ar vrea să fugă și el de tine...Da, de ce nu fuge?! Sa nu simți că tristețea îți guvernează viața, sufletul sătul deja de lacrimi...Cui îi pasă că trăiești o viața căreia nu îi prea găsești rostul?! Că faci lucrurile pe care trebuie sa le faci, doar pentru că nu poți să faci altceva. Că atunci când zâmbești, zâmbetul tău este doar unul aparent...Când gura-ți schițează un zâmbet, inima îți plânge... Vorbești cu oamenii, dar ești, de fapt, la km depărtare de ei. Ai vrea să te adâncești în muncă, dar nici măcar asta nu poți, căci ești atât de dezorientata, încât habar nu ai ce zi e mâine... Dar cui să-i pese? Cui să-i pese că acum nu mai poți să fii acel om puternic pe care toți îl așteaptă și știu că exista...Îți impui drumul pe care să mergi, și-n clipa următoare, te abați de la el. Nu te ating stropii de ploaie dar nici nu te mângâie razele soarelui... Treci fiecare zi fără să simți nimic altceva decât amărăciune. Un gol imens în suflet. O durere. Fizică chiar... Cui îi pasă că ți-e groază de fiecare seară care vine?! Doamne și cum dor nopțile astea în care nici să dormi nu poți... Și atunci când reușești să adormi, ai vrea ca noaptea să fie eternă, doar de frica viitoarei zile. Când trebuie sa o iei de la capăt, iar, și iar. Până când? Și cui îi pasă?! Și de ce i-ar păsa cuiva? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu