☀♫✿Bun Venit Tuturor Vizitatorilor!♪☀♫


În Dumnezeu, în creativitate și vocea inimii, sunt sociabilă, răbdătoare, egoistă, gândire unică, calmă, romantică și Directă.Datorită faptului că sunt Directă, asta deranjează pe foarte multă lume și…ajung să mă înțeleg doar eu pe mine. În rest sunt o persoană obișnuită ce plâng…râd…sunt serioasă, independentă de situație. Oricum Sunt Eu! “De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steînhardt în Jurnalul Fericirii. Vă mulțumesc.

Iubim cu adevărat doar atunci când iubim fără motive.

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Niciodată mintea nu conduce; ea arată numai alternativele. Direcțiunea finală o hotărăște inima.

Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.

Există doua lucruri greu de realizat în viață: să crezi și să renunți.

E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te
lupți să o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.

Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te
să fii un om puternic!


Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă.

Știi ce cred eu? Pentru că plopii nu se pot apropia ca oamenii unii de alții, ei nu se pot prinde de mâini, ca noi, își trimit semne de iubire prin puful moale și cald, în felul acesta poate ca ei se cununa și nu se despart niciodată.





Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viața şi schimbă toate întrebările.


Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna.

Dacă oamenii sunt buni numai pentru că se tem de o pedeapsă și speră într-o răsplată, atunci chiar că suntem o adunătură jalnică.

duminică, 29 mai 2016

*Te iubesc Pentru Că Exişti In Viaţa Mea!*


Iubire,dragoste, sentimente, toate acestea pot avea multiple denumiri, pot exprima atâtea stări... Cred că iubirea ar trebui să fie mai mult simțită decât vorbită sau scrisă. Poate lua atâtea forme, poate avea atâtea nuanțe. De ce nu am putea să iubim şi o ființă fără rațiune, un câine spre exemplu. Putem fi siguri că iubirea lui e necondiționată, ca nu așteaptă altceva în schimb, de la noi, raționalii, decât o mângâiere şi o vorbă spusă cu afecțiune. Ei bine, dacă ne referim la oameni, lucrurile se schimbă, se complică. 

Oamenii vor, mai presus de cuvinte, dovezi de afecțiune... zilnic, nu doar la ocazii speciale... iubirea ,dragostea, cum vrem să-i spunem, are nevoie de hrană, are nevoie să fie ținută în viață. Sunt oameni care înțeleg prin sentimente, lucruri materiale. Iar atunci când lucrurile materiale strălucesc pretutindeni, iar cele ce ar trebui să conteze cu adevărat sunt complet ignorate, denaturate şi batjocorite, situația se schimbă, peisajul devine trist, iar florile se transformă în grămezi de gunoi...

De fapt, mă întreb sincer, dacă mai există sentimente adevărate, oameni pentru care merită să te lupți cu întreaga lume, oameni speciali, pe care simți nevoia să-i cauți şi să-i vezi, pentru simpla lor prezență. Ar trebui să căutam sentimentele, în esența lor,în profunzimea lor, să nu ne mai ghidăm după lucruri exterioare, când vorbim de dragoste față de cineva. Pentru a ne da seama cum arată sentimentele, în starea lor primordială, pură, nemodificată de social, ar trebui să ne imaginăm doi oameni goi sărutându-se într-o pădure la răsăritul soarelui, pe o pajiște acoperită de rouă dimineții. S-ar putea spune că am tendința să idealizez, să poetizez, dar sunt absolut convinsă că sentimentele adevărate nu au absolut nici o legătură cu socialul, cu materialul. De fapt, mă întreb dacă mai putem vorbi de dragoste, în împrejurările actuale... dacă oamenii mai pot simți cu adevarat, sufocați, agresați permanent de cotidian... Nu vreau să mă hazardez şi să spun că sentimentele adevărate au dispărut complet, au fost amputate definitiv, dar e adevărat că sunt pe cale de dispariție... şi tot mai puțini oameni știu şi pot să le păstreze nealterate. Oamenii își fac declarații, care mai de care mai colorate, mai patetice, mai pompoase, pentru a face paradă cu sentimentele lor, dar câţi sunt în stare să mai scrie şi, cel mai important, să mai simtă aceleași lucruri, peste 30, 40 de ani? Avem tendința să transformăm iubirea într-o marfă, în ceva comercial, care se poate cumpăra cu bani, dintr-un raft de magazin. Nimic mai nociv, nimic mai trist. Iubirea nu e un obiect, un lucru, e ceva viu, care pulsează în noi, care există, trăiește odată cu noi. Am auzit oameni spunând: ca să-ţi arăt cât te iubesc, ți-am cumpărat ultimul model de limuzină, cele mai scumpe bijuterii. Nimic mai dăunător pentru doi oameni implicați într-o relație. Cu cât oamenii progresează mai mult din punct de vedere social, material, cu atât se înstrăinează mai mult, devin mai reci, mai indiferenți. Cred că nimic nu e întâmplător în această lume, ne naștem cu un scop şi ne îndreptăm spre ceva. Cred, de asemenea, în ideea de suflete pereche, de oameni ce s-au născut să se întâlnească, într-o anumită perioadă din viața lor, mai devreme sau mai târziu, sau poate niciodată... Dar atunci când doi oameni s-au căutat atâta timp și, în sfârșit, s-au găsit, au ajuns să se întâlnească, iar dragostea lor să devină realitate, se poate spune că e cel mai frumos lucru din lume... Doi oameni născuți unul pentru celălalt, meniți să fie împreună până la apusul zilelor, nu pot înțelege cuvântul despărțire, nu pot cunoaște infidelitatea, interesele separate, nu știu să prețuiască lucrurile materiale, şi nu pot uita niciodată lucrurile care contează cu adevărat în viată. Oamenii predestinați unul celuilalt rămân împreună în orice condiții şi în orice împrejurare.În situații dificile, atunci când viața le pune la încercare sentimentele, loialitatea, devotamentul, acei oameni deosebiți de ceilalți, nu se gândesc nici un moment la o posibilă despărțire, la un posibil abandon al relației, şi asta nu din obligație, ci doar pentru că nu pot face asta, nu se pot rupe în două, fiind legați printr-o legătură ce îi face inseparabili, de nedespărțit. Partenerul din relație este privit întocmai ca un suflet lipit printr-o legătură invizibilă; şi nu spun povești: am întâlnit oameni care nu au putut trăi unul fără celălalt şi la scurt timp după dispariția fizică a unuia dintre parteneri, celălalt a ales să-l urmeze, poate într-o lume mai curată şi mai bună. Am întâlnit, de asemenea, cazuri în care, după dispariția unuia dintre parteneri, cel care i-a supraviețuit a ales să nu-şi mai refacă viața printr-o căsătorie, sau o altă relație, iar motivul alegerii a fost nu social, de imagine, raportat la opinia celorlalți,ci, pur şi simplu, pentru că acel om nu mai putea concepe şi accepta în viața sa o altă persoană, care să ia locul celei dispărute. Aș încheia spunând că iubirea nu are nevoie obligatoriu de declarați nesfârșite şi siropoase. Cea mai sinceră și frumoasă declarație pe care o poți face unei persoane speciale din viața ta ar fi să-i mai poți spune după o viață întreagă petrecută împreună, încă să-i mai poți șopti sincer și tandru: ”Te iubesc pentru că exiști în viața mea!“

Publicat

19.02.2013 18:53:06

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu