☀♫✿Bun Venit Tuturor Vizitatorilor!♪☀♫


În Dumnezeu, în creativitate și vocea inimii, sunt sociabilă, răbdătoare, egoistă, gândire unică, calmă, romantică și Directă.Datorită faptului că sunt Directă, asta deranjează pe foarte multă lume și…ajung să mă înțeleg doar eu pe mine. În rest sunt o persoană obișnuită ce plâng…râd…sunt serioasă, independentă de situație. Oricum Sunt Eu! “De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steînhardt în Jurnalul Fericirii. Vă mulțumesc.

Iubim cu adevărat doar atunci când iubim fără motive.

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Niciodată mintea nu conduce; ea arată numai alternativele. Direcțiunea finală o hotărăște inima.

Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.

Există doua lucruri greu de realizat în viață: să crezi și să renunți.

E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te
lupți să o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.

Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te
să fii un om puternic!


Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă.

Știi ce cred eu? Pentru că plopii nu se pot apropia ca oamenii unii de alții, ei nu se pot prinde de mâini, ca noi, își trimit semne de iubire prin puful moale și cald, în felul acesta poate ca ei se cununa și nu se despart niciodată.





Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viața şi schimbă toate întrebările.


Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna.

Dacă oamenii sunt buni numai pentru că se tem de o pedeapsă și speră într-o răsplată, atunci chiar că suntem o adunătură jalnică.

duminică, 29 mai 2016

*Unde Ești, Mama?*


“Suflet, suflet, unde ești? Departe de pasul meu, rătăcit de piatră. Suflet absent, care-ai plecat din mine ca o luntre cu o pânză ,,unde ești mama?’’ Strig în pustietate ,,suflete!’’ și tace, chem. Din răsărit ,,mama!’’ și răsăritul tace. Nu cunosc pe lac, pe nimeni din ai mei, ,, Cine ești?’ În disperarea nopții, caut. Caut un suflet, caut o inimă, caut o geană de lumină, în întunericul singurătății mele. Îngerul alb, zâna bună, născătoarea mea a plecat, m-a lăsat singură, printre stânci de ură și minciună.
Bunătatea, dragostea și frumusețea, lipseau din acel glob întunecat. Vântul rece al tristeții, aduce frigul și gheața întunecată, în inimile rătăcite....O mână neagră, ia cu mânie, ultimul zâmbet de pe chipul meu tânăr, podidit de lacrimi. Picuri reci, îmi cad pe umerii dezgoliți de răutatea umana, atât de des întâlnită. Iubirea, aprecierea și dorul pentru cea care mi-a dat viata, rămân mereu în inima mea, legate cu lacătul amintirilor veșnice. Închid ochii, și o vad, sărutându-mă și amintindu-mi ca dragostea ei e veșnică. Rătăcesc în abis, pierd urma gândurilor, și uit de existenta vieții.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu