☀♫✿Bun Venit Tuturor Vizitatorilor!♪☀♫


În Dumnezeu, în creativitate și vocea inimii, sunt sociabilă, răbdătoare, egoistă, gândire unică, calmă, romantică și Directă.Datorită faptului că sunt Directă, asta deranjează pe foarte multă lume și…ajung să mă înțeleg doar eu pe mine. În rest sunt o persoană obișnuită ce plâng…râd…sunt serioasă, independentă de situație. Oricum Sunt Eu! “De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steînhardt în Jurnalul Fericirii. Vă mulțumesc.

Iubim cu adevărat doar atunci când iubim fără motive.

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Niciodată mintea nu conduce; ea arată numai alternativele. Direcțiunea finală o hotărăște inima.

Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.

Există doua lucruri greu de realizat în viață: să crezi și să renunți.

E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te
lupți să o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.

Nu te ruga pentru o viață ușoară. Roagă-te
să fii un om puternic!


Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă.

Știi ce cred eu? Pentru că plopii nu se pot apropia ca oamenii unii de alții, ei nu se pot prinde de mâini, ca noi, își trimit semne de iubire prin puful moale și cald, în felul acesta poate ca ei se cununa și nu se despart niciodată.





Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viața şi schimbă toate întrebările.


Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna.

Dacă oamenii sunt buni numai pentru că se tem de o pedeapsă și speră într-o răsplată, atunci chiar că suntem o adunătură jalnică.

miercuri, 15 iunie 2016

*Aproape Ora...23*

E seară, ne îndreptăm spre noapte și cum noaptea pentru mine e mai mult tristețe...Încerc să adorm și să pot uita tristețea ce se lasă de câteva nopți asupra mea. Când în sfârșit reușesc să adorm vin visele ce nu-mi dau pace...Vise fără substanță...Fără continuitate...Vise întretăiate de câte un oftat...Cu câte o lacrimă pe obrazul cel trist și fără de speranța zilei de mâine. Astă noapte ploua și trezindu-mă din somn, am ieșit afară și am simțit o ploaie mohorâtă, tristă, nepăsătoare ca și lacrimile mele ce se scurgea pe obraji...Iar inima mi se făcuse mică și căuta să se ascundă de tot ce o înconjoară. Nu am avut o inima arzând niciodată...Însă am tot sperat că voi avea și cu toate astea...Inima mea e palidă. Oare de ce?...Întrebări fără rost...Întrebări la care nimeni nu îți poate răspunde cu precizie. Știu, nimeni nu poate da substanța unui vis. Am auzit multă lume crezând în vise...Vă rog...Dați-mi voie să mă îndoiesc..Eu nu cred deoarece ploaia din sufletul meu e foarte rece...Acoperă cerul inimii mele...Iar o steluță mică abia mai pâlpâie, mai speră la un vis...Un vis de... de parte...Încât va deveni o nălucă uitată. Intru în casă și mă așez pe pat, iar gândurile iară mă apasă și vin întrebări fără răspuns și gânduri pentru eternitate. Acum scriu...Dar nu scriu eu...E inima mea care își cântă dorul...Ea mereu îmi lasă gândurile pe hârtie și...În sfârșit adorm.Visez:...O mână rece diafană mi se întinde...O ating și tresar...E rece...Mi-aș fi dorit să fie caldă. O strâng pentru a-i da căldură, iar flacăra din inima mea crește pentru a putea încălzi aceea mână. Ceva mă atrage înapoi...E teama, însă mă las purtată fără cuvinte și mă întreb de ce nu fug? Nu știu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu