marți, 28 februarie 2017

*Ma Minunez...Inca*

Inca ma mai minunez si imi umbla prin minte ganduri ca nu il merit, ca e prea mult, ca eu nu am facut nimic ca sa ma simt demna de el, ba din contra, am facut multe pe dos. A aparut cand nu ma asteptam, cand credeam ca viata mea o sa ia o cu totul alta intorsatura. Si a facut ca totul sa fie normal, firesc, de parca ar fi fost aici dintotdeauna. Ce-i drept, a fost mereu cu mine... l-am cautat (asa cum am crezut de cuviinta, mai stangace uneori), l-am asteptat si totusi nu aveam rabdare. Mi-am lasat sufletul sa se sparga in mii de bucati, am luat cioburile si m-am straduit sa le pun laolalta de fiecare data. M-am intepat, m-am taiat, mi-am privit chipul in imperfectiunea lor: eram la fel de imperfecta. Si sunt in continuare. Sufletul meu nu-i decat un puzzle de cioburi lipite. Numai lacrimile il mai spala si-l mai purifica uneori, in momentele in care nimeni nu stie, atunci cand nimeni nu vede... Omul trebuie sa mai si planga in viata! Da, ii face bine. Am voie sa plang, stiu. Am voie sa sper, sa cred si sa iubesc. Si totusi, candva stiam ca nu merit nimic, ca nu am voie sa sper, pentru ca sufletul e fragil, ca nu am voie sa cred, pentru ca oamenii-s parsivi, ca nu am voie sa iubesc, pentru ca cineva ma va rani...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu