duminică, 13 august 2017

*Aproape Ora Zece...*

E seara, ne indreptam spre noapte si cum noaptea pentru mine e mai mult tristete...Incerc sa adorm si sa pot uita tristetea ce se lasa de cateva nopti asupra mea. Cand in sfarsit reusesc sa adorm vin visele ce numi dau pace...Vise fara substanta...Fara continuitate...Vise intretaiate de cate un oftat...Cu cate o lacrima pe obrazul cel trist si fara de speranta zilei de maine.Asta noapte ploua si trezindu-ma din somn, am iesit afara si am simtit o ploie mohorata, trista, nepasatoare ca si lacrimile mele ce se scurgea pe obraji...Iar inima mi se facuse mica si cauta sa se ascunda de tot ce o’iconjoara. Nu am avut o inima arzand niciodata...Insa am tot sperat ca voi avea si cu toate astea...Inima mea e palida. Oare de ce?...Intrebari fara rost...Intrebari la care nimeni nu iti poate raspunde cu precizie. Stiu, nimeni nu paote da substanta unui vis. Am auzit multa lume crezand in vise...Va rog...Dati-mi voie sa ma indoiesc..Eu nu cred deoarece ploaia din sufletul meu e foarte rece...Acopera cerul inimii mele...Iar o steluta mica abia mai palpaie, mai spera la un vis...Un vis de de parte...Incat va deveni o naluca uitata. Intru in casa si ma asez pe pat, iar gandurile iara ma apasa si vin intrebari fara raspuns si ganduri pentru eternitate. Acum scriu...Dar nu scriu eu...E inima mea care isi canta dorul...Ea mereu imi lasa gandurile pe hartie si...In sfarsit adorm.Visez:...O mana rece diafana mi se intinde...O ating si tresar...E rece...Mi-as fi dorit sa fie calda. O strang pentru a-i da caldura, iar flacara din inima mea creste pentru a putea incalzi aceea mana. Ceva ma atrage inapoi...E teama, insa ma las purtata fara cuvinte si ma intreb de ce nu fug? Nu stiu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu