sâmbătă, 28 mai 2016

*Cu Speranța Că Îngeri Înving Mereu Atât Timp Cât Există Dragoste*

Dragostea este ca un edificiu, iar piatra care stă la temelia acestuia este iubirea, și fiecare zi care trece este încă o cărămidă pusă la temelia lui. Dar dintr-o singură greșeală poate dintr-o vorbă spusa în vânt, edificiul ce cu greu l-ai clădit, se poate dărâma, și atunci îți va lua poate mult timp ca să reconstruiești ceea ce ai dărâmat. Cel mai rău lucru pe care ți-l poate face cineva este să te facă să crezi că poți avea aripi, că poți zbura. Și atunci începi să visezi, vise pe care ți le hrănește. Și-apoi, deodată, fără nici un motiv aparent îți frânge aripile...și te izbești de pământ...de realitate. Ciudat e ca nu știi dacă acum visezi, dacă acum e doar un coșmar din care te vei trezi, sau dacă atunci ave-ai un vis frumos. Cert este că adevăratul zbor se afla undeva între aceste doua visări. Și începi să speri că, poate, încă mai ai aripi, ca nu le-ai pierdut definitiv. Și începi să rătăcești, să îți cauți aripile pierdute, neavând siguranța că vrei să le mai găsești. Poate, atunci, iarăși are să tț le frângă cineva. Se spune că drumul e mai frumos decât posibilul loc în care ai ajunge. Atunci să fie oare mai frumoasă căutarea însăși decât zborul în sine? Tind să cred că nu. Și, de fapt, ce înseamnă, în ultima instanță acest zbor? Cred ca mai mult credința decât speranța într-un vis. Dar e posibil să crezi într-un vis? E posibil să crezi în ceva ce nu există? Înseamnă atunci, oare, că visul se ridică la rang de realitate? Și-abia acum realizezi că e totuși doar un vis. Și-acesta e momentul în care aripile dispar...Uneori poți zbura și fără aripi. Zbor ce nu durează decât o clipa, zbor ce nu te înalță, ci zbor care te doboară. E asemeni unei căderi de pe o clădire foarte înaltă. O speranță nu-i destul? Se pare ca nu. Sau poate că nu mai există nici o speranța...a pierit, poate, de mult...Însă, în drum spre năruirea ei, încerc să mă agăț de urmele abia trasate...hmm...o văd cum se transformă în nisip și mi se scurge prin simțuri. Însetată de certitudini, nu mă aleg decât cu aripi frânte și cu un grăunte de nisip...poate, cine știe, cândva, acest grăunte de nisip va rodi și vor înflori alte fire de nisip...


Publicat

17.02.2013 17:04:16

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu