duminică, 13 august 2017

*O Scrisoare A Gandului Pe Aripile Vantului*

Uneori, ne scriem durerile, iubirile, decepțiile și le trimitem ca pe un mesaj intr-o sticla, dar nimeni, niciodata nu a incercat sa iși trimita gandul in vant. De cate ori oare, nu ne-am gandit ce se intampla cu noi, femeile, pentru ca aceasta scrisoare iti va fi adresata ție, dar nu pe coala inimii, ci pe cea a gandului.Dupa ce am obosit de cotidianul vieții de zi cu zi, poposim la marginea dintre realitate si vis si ne gandim cum ar fi fost viața noastra, daca am fi ales alta cale? Nu numai ca suntem obosite, ci adesori cautam Iubirea si daca gandul ar avea glas, l-am putea trimite in acea lume a vantului. Ați urmarit vreodata, Doamnelor, vantul? Chemarea lui ca un susur de izvor, atunci cand adierea lui trece pe langa obrazul vostru, atunci cand adie ca o briza la malul marii. L-ați simțit cu siguranța și atunci cand este suparat și va lasa in urma neliniști și raceala, l-ați putut atinge și in nopțile reci de iarna, ca taișul unui cuțit si nu v-ați gandit niciodata ca și el are un destin ca și noi. Va voi povesti cea mai frumoasa poveste de iubire a unui gand de femeie și a vantului venit de undeva, de departe. Era intr-o seara de octombrie tarzie, stand de vorba cu mine si amintindu-mi viața mea am deschis fereastra si m-am gandit sa pun pe o coala de hartie amintirile cele mai frumoase din viața unei femei la 40 de ani, dar o adiere de vant m-a mangaiat ca o aducere aminte a primei iubiri si m-am decis sa nu o pun pe o coala de hartie, ci pe coala gandului, iubirea lasand-o sa o mangaie ca și pe mine, vantul. L-am lasat sa ma duca pentru cateva minute in lumea lui, i-am intins mana și adierea lui m-a dus pe culmile unei lumi de poveste, acolo unde Gandul meu s-a indragostit de el, Vantul. Am colindat amandoi in trecut și poposind la fereastra fiecarei etape din viața mea am vazut ceea ce am iubit candva, ceea ce am pierdut si ceea ce trebuia sa fac. El, Vantul, imi urmarea Gandul și poposind la fereastra dintre ani, mi-a simțit lacrima anilor pierduți ștergand-o cu adierea lui primavaratica, desi era toamna. Iar atunci cand m-a adus din nou la fereastra mea, mi-a șoptit cu mangierea lui, Iubirea. Iar eu il așteptam in fiecare seara, de undeva de acolo, de la fereastra mea si ma lasam dusa de el in lumea lui. Au trecut anotimpuri, au trecut ani peste mine, au trecut Iubiri, desparțiri, iluzii, decepții, dar de fiecare data cand eram singura, deschideam fereastra și il chemam in Gand, sa ma duca pe aripa lui departe de lumea asta. In lumea lui eram eu, eram acea femeie care poposea ades la hotarul dintre lumi și iși privea clipele care i-au fost dragi, privea oameni pe care i-a iubit, copii ce au crescut, parinti pe care i-a avut și insași viața ei și stia ca atunci cand nu v-a mai putea deschide fereastra, pentru ca va veni si acea zi, Gandul ei va fi pentru totdeauna luat de Vant. Uitați-va la voi, Doamnelor, in oglinda vieții și privindu-va cutele batrineții, nu disperați - deschideți fereastra si chemați-l in Gand și veți trai cea mai frumoasa poveste de iubire, lasați-va gandurile in vant ...
 Aici este o Scrisoare a Gândului pe Aripile Vântului. O scrisoare a Gandului pe Aripile Vantului-scris de Alina Arbajter

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu