About

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

*Atât De Fericită*

N-am fost nicicând atât de fericită, Nici n-am ştiut că poate exista, Pe astă lume, astfel de iubire Atât de pură ca iubirea ta.
Am înflorit de când te am pe tine, De parcă de acum m-aş fi născut Şi toată viaţa mea de mai 'nainte A fost un vis ce zorii l-au pierdut.
Nici nu gândesc la vântul ce adie Şi frunza toamnei mi-o aşterne-n prag, În suflet a-nflorit iar primăvara Când tu mi-ai devenit atât de drag
Şi nu contează luna care, iată, Azi mă priveşte trist din calendar Dacă viaţa mi-a trimis prin tine O minunată primăvară-n dar.
Şi nu-mi voi număra bobocii vieţii Ce rând pe rând i-am strâns într-un buchet, Am să îi dau la schimb doar pentru clipa Cât sunt cu tine, fără vreun regret.
N-am fost nicicând atât de fericită, Nici nu speram să pot vreodată fi, Eşti plăsmuit din gândurile mele, Te-ai întrupat doar pentru-a mă iubi.

Niciun comentariu: