marți, 21 noiembrie 2017

🌵Pradă Iernii✍



M-ai lăsat pradă iernii, care mângâie altfel decât tine!... nu cred că am plecat unul de lângă altul, cred că am plecat amândoi, fiecare împovărat cu gândurile celuilalt... aceasta este o amară dovadă de dragoste, desigur, dar o dovadă... poate fiindcă atunci când oamenii pleacă, iubirea rămâne... ca un parfum care gândeşte… Între noi, distanţa e dintre un jos şi un sus... nu cred că asta se poate sărbători acum decât prin creşteri şi prin descreşteri... cu popasuri în care tu îţi aranjezi răvăşirea părului răsfăţat de mâna mea iubitoare... cu scurte tăceri ale pleoapelor tale... cu tot ce nu sunt… Mă lipseşti de tine, mă condamni la mine, nu-mi rămâne decât să mă risipesc în somnul tău, în fărâme de vise... îmi eşti mult, îmi eşti foarte puţin... în jur există cântece de petrecere... Dumnezeu iubeşte muzica azi, pe mine, nu… Cele mai frumoase iubiri sunt acelea care îşi îngăduie să înceapă... sunt mângâierile răbdătoare ale pleoapelor fericite să privească nişte pleoape, file de carte neîncepută... sunt cuvinte multe în ochii tăi... le citesc când taci, când nimeni nu mă colindă… eu m-am gândit să te colind... nu te supăra, îmi eşti cântec... melodiile depline curg cu limpezimea unei lacrimi aşteptate... e important ca plânsul să fie, să fiu... mi-e dor de tine, de mine, de noi, chiar doi…